Supereroii din Marasesti

 

Timp de 7 luni, elevii şcolilor din Mărăşeşti au trăit o adevărată aventură alături de 4 voluntari veniţi din Franţa, Grecia, Italia şi Spania, în cadrul programului Erasmus  Plus, finanţat de U.E. Orele petrecute împreună au schimbat mentalitatea unora dintre copiii prea puţin interesaţi de studiu, mereu puşi pe harţă, între care manifestările de violenţă erau la ordinea zilei. Schimbarea s-a observat cel mai bine la elevii clasei a II- de la Şcoala Primară Siret 3, din cartierul cel mai sărac din oraş, Modruzeni, unde locuiesc  familiile de romi. Numele proiectului este „Share Volunteering” şi este implementat de Asociaţia „Voluntariat Pentru Viaţă”. Scopul lui este de a îmbunătăţi abilităţile personale ale copiilor, motivaţia lor şi încrederea în sine, folosind activităţi educaţionale non-formale.

La prima oră copiii învaţă – desenând – să facă diferenţa dintre bine şi rău. Totul pare o joacă mai ales că se pot folosi de desen şi culori diferite pentru a crea o divizie de supereroi cu ajutorul cărora  vor putea schimba lumea oprind violenţa din clasă, şcoală, din comunitatea lor. Ca să-i inspire, Nicola, voluntarul venit din Italia, conturează pe tablă, ca model, o siluetă…  Curioasă, privesc peste umărul copiilor.

– Andrei, cunoşti vreun supererou?  întreb.

„Da”.

– Pe cine?

„Pe Superman!”.  Vreau să fiu şi eu un supererou, ca să salvez lumea”, spune băiatul atent la desenul lui.

Profesorii spun că elevii sunt mai fericiţi, mai veseli şi mai liniştiţi, după orele petrecute cu voluntarii.

„Au învăţat să nu se mai jignească între ei, să fie mai calmi, să se ajute unii pe alţii. E un câştig pentru toată lumea, de la copii, la profesori, la comunitate”, ne-a spus Alina Chiriş, mentorul voluntarilor.

Nicola Grazzi, singurul băiat din grup, are 21 de ani şi este din Ferrara, Italia. S-a ataşat foarte mult de copiii clasei a II, de la Şcoala Primară Siret, din Mărăşeşti. Chiar dacă sunt mai gălăgioşi simte că prietenia şi ataşamentul sunt reciproce.

„Am ales să fac un EVS după o perioadă lungă de nesiguranţă. Nu ştiam ce vreau să fac din viaţa mea şi am ales să-mi urmez propria cale pentru a mă regăsi şi a  decide, iar acest proiect a fost ceea ce căutam. Pe parcursul celor 7 luni am lucrat în toate şcolile din Mărăşeşti, încercând să îmbunătăţim abilităţile personale ale copiilor. Suntem aici pentru a împărţi cu ei momente fericite şi amuzante, pentru a-i face să se simtă mai importanţi, pentru a le da o speranţă de viitor şi pentru a împărtăşi cu ei perspectiva „Eu pot!”: pentru că, dacă vor, pot. Acum pot spune că aceasta este una dintre cele mai bune experienţe, poate cea mai bună experienţă chiar din viaţa mea. Progresez foarte mult în tot ceea ce îmi propun să fac: încrederea în sine, engleza mea şi încerc să învăţ şi limba română. Învăţ cum să iau cele mai bune decizii şi cum să tratez o situaţie conflictuală. Am cunoscut  oameni buni, care mi-au devenit foarte apropiaţi, care vor rămâne pentru totdeauna în amintirile mele. Sunt sigur că la sfârşitul proiectului voi putea să decid ce fac cu viaţa mea, voi şti ce vrea Nicola Grazzi, dar mai ales ce vrea Nicola Grazzi să devină”.

Nicola spune că a fost şocat când a ajuns la Mărăşeşti, dar s-a acomodat repede fiind impresionat  de căldura şi prietenia celor pe care i-a cunoscut.

Charlotte Causit vine din Franţa. Are 21 de ani, este matură, responsabilă, interesată de tot ce se petrece în lume, calităţi esenţiale pentru cel care se dedică voluntariatului.  Este o fată delicată, veselă care a studiat în ţara sa Istoria Artei. Ca voluntar, viaţa i-a purtat paşii în locuri în care nici n-a visat să ajungă.

„Am început să lucrez cu copii cu probleme academice şi comportamentale într-un cartier sărac din Toulouse, mai ales cu cei excluşi din sistem. Am mers apoi în Cameroun, colaborând cu un francez-camerunian, pentru a crea un sistem de ajutorare a învăţătorilor într-o zonă defavorizată din Douala. Apoi, am venit în Cambodgia, unde am colaborat cu ONG „Pour un Sourire d’Enfant”. Lucram acolo cu copii cu adevărat săraci, care se aflau în trafic sexual sau trafic de droguri. Aceste două experienţe mi-au schimbat viaţa. A devenit evident pentru mine că nu m-aş putea întoarce acasă, n-aş mai putea trăi rutina zilnică în Franţa, fără să-mi pese de ceilalţi. Am continuat să călătoresc, făcând ultimul meu an de studiu în Erasmus, în Portugalia, dar nu eram sigură ce voi face mai departe. Am auzit de EVS şi am fost imediat interesată de acest program. Am verificat proiectele, căutând un loc de destinaţie. Am găsit proiectul „Share Volunteering”, care m-a atras imediat, pentru că mi-a arătat o modalitate cu totul diferită de a lucra cu copiii: în loc să-i consideri ca fiind ţinta unei schimbări,  mai bine îi înveţi să fie actorii acestei schimbări. Deci, iată-mă aici!  Lucrez în cele trei şcoli din Mărăşeşti şi învăţ o a patra limbă, care este uimitoare (vorbesc de fapt engleza şi portugheza, ceea ce este destul de incredibil pentru o franţuzoaică şi descopăr cultura românească, care mi-a fost complet necunoscută până acum câteva luni. Singura frică pe care o aveam, când am venit aici, a fost despre iarnă, dar sunt destul de norocoasă pentru că nu a fost aşa de rece în acest an! Îmi place foarte mult să lucrez într-o mică asociaţie şi într-un oraş, mic, deoarece cunoaştem pe toată lumea şi este mai rapid impactul  în comunitate. Mărăşeşti este un loc sărac, dar oamenii sunt cu adevărat primitori şi drăguţi cu noi. Îmi place să lucrez cu copii. Dezvoltăm cu ei un proiect despre problema principală cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi, cum ar fi violenţa, poluarea, sărăcia şi câinii fără adăpost. Îi facem să se gândească la aceste probleme şi la ceea ce pot face ei efectiv pentru a îmbunătăţi viaţa în comunitate, deoarece pot să o facă!”

–  Îi iubeşti pe copii? întreb.

„Da, şi îmi place foarte mult proiectul cu supereroi”, ne-a mai spus Charlotte.

Virginia vine din Spania. Ea spune că perioada petrecută în România, la Mărăşeşti, a fost una dintre cele mai frumoase din viaţa ei. Nu se aştepta să fie înconjurată cu atâta căldură, iar elevii cu care a lucrat să-i devină prieteni şi colaboratori buni în acest proiect. De aceea nici n-a simţit cum trece timpul. Acum, când trebuie să se întoarcă acasă, nu-i vine a crede că se va despărţi de tot ce a trăit aici. Va lua cu ea doar amintirile pe care le va păstra la loc sigur, în inimă.

Criminolog de profesie, după terminarea studiilor şi-a dat seama că ar dori să facă şi altceva. A decis să devină voluntar şi, pentru prima oară în viaţă  a ajuns în România, parte într-un proiect dedicat elevilor din Mărăşeşti. A învăţat din mers cum să-şi gestioneze finanţele, cum să-şi planifice timpul şi lucrul în echipă. Tot acum a aflat care sunt punctele ei forte, dar şi cele la care trebuie să mai lucreze, a învăţat să asculte, să înţeleagă situaţiile diverse, să-i înţeleagă pe cei cu care lucrează şi să trăiască în aceeaşi casă  cu alţi voluntari care i-au devenit colegi, să împartă cu ei aproape totul…

„Nu am lucrat niciodată cu copii, aşa cum am făcut aici. De fapt am studiat Criminologia şi, la sfârşitul studiilor am ştiut că vreau să fac ceva diferit cu viaţa mea. Trei luni mai târziu am luat un avion spre Bucureşti. Proiectul meu, numit „Distribuiţi  Voluntariatul”, se bazează pe realizarea activităţilor de educaţie non-formală şi acţionăm în trei şcoli şi un liceu. Împărtăşim pedagogia metodei „Eu POT”, care se axează pe sporirea capacităţii fiecărui elev de a atinge un scop. Rolul voluntarilor este, pur şi simplu, să ofere instrumentele necesare pentru îndeplinirea obiectivului. Activităţile noastre se concentrează asupra influenţării unei probleme în cadrul comunităţii, fie ea la şcoală, în familie sau în oraş. Pentru aceasta, aplicăm o procedură împărţită în patru etape: „Feel”, „Imagine”, „Do”, „Share”. Cu alte cuvinte: analizăm problema, imaginam toate soluţiile posibile pentru această problemă, facem un plan, iar la final împărtăşim procesul prin intermediul reţelelor sociale sau prin alte mijloace – campanii de publicitate prin utilizarea de postere sau vizibilitatea rezultatelor obţinute în şcoală, sau in oraş – pentru a ajuta la rezolvarea problemei. Aceşti copii ( din clasa a II, Şcoala Primara Siret ) au mai multă nevoie de voluntari deoarece au mai multe lipsuri. Nu sunt ca  celelalte clase, unde vin din medii mai bine organizate. Nu au încredere in sine şi din acest motiv au nevoie de voluntari.

Şi acum, acest lucru s-a încheiat. Şi ce păcat! Mă bucur că am trimis acum şapte luni, o scrisoare de motivaţie către asociaţia „Voluntariat Pentru Viaţă” – „familia” care ne-a îngrijit pe parcursul acestei călătorii de creştere personală – şi mă consider foarte norocoasă că am fost acceptată. Am lucrat împreună din primul moment, fără probleme, plecăm din Mărăşeşti prieteni, ne-a spus Virginia Ruiz Trujillo,  voluntar EVS.

Articol preluat din Ziarul de Vrancea.

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *